Ferguson, enervat de presa din Anglia:** „Nu am fost norocoși cu Oțelul, am fost mai buni”

Ferguson, enervat de presa din Anglia:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei Manchester United, Alex Ferguson, a declarat, după victoria din meciul cu Oțelul Galați, scor 2-0, că elevii săi nu au fost norocoși și consideră că au fost mai buni decât campionii României.

Jurnaliștii din Anglia au insistat că echipa lui Ferguson a fost foarte norocoasă cu această victorie, beneficiind de două lovituri de pedeapsă.

„Suntem mulțumiți de rezultatul din seara asta, mai ales după cele două remize. Era important pentru noi să obținem cele trei puncte. Nu cred că am fost norocoși și cred că am fost mai buni. Am avut posesie, iar trioul Nani-Anderson-Rooney a făcut diferența. Vidic a ridicat piciorul mai mult decât trebuia, iar arbitrul a interpretat ca fiind un atac periculos. Îl înțeleg, este o altă manieră de arbitraj față de Anglia. Am știut ce să le spun la pauză băieților și am intrat încrezători în repriza a doua. Rooney a avut mai mult spațiu, factor care a fost decisiv”, a spus Ferguson.

Întrebat ce își va aminti din această deplasare în România, Ferguson a răspuns: „Îmi voi aminti că am câștigat”.

Alex Ferguson crede că antrenorul Oțelului Galați, Dorinel Munteanu, este mulțumit de jucătorii săi: „Știam că Oțelul este o echipă muncitoare, organizată, iar antrenorul lor cred că este mulțumit de ce au arătat jucătorii săi în această seară. Nu e întotdeauna ușor să alergi după minge, așa cum au făcut-o ei”.

Campioana României, Oțelul Galați, a înregistrat a treia înfrângere în Liga Campionilor, din tot atâtea meciuri disputate, după ce a fost învinsă, marți, pe Arena Națională, scor 2-0, de Manchester United, în etapa a treia a grupei C. În primele două meciuri, Oțelul a pierdut, scor 1-2 cu FC Basel și 0-1 cu Benfica Lisabona.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×